Teatrul Nescris „Constantin Iugan“

O trupă de teatru în care actorii sunt simpli ţărani, scenariul nu e scris, iar replicile nu se învaţă pe de rost continuă o tradiţie de mai bine de 100 de ani în comuna Şanţ din Bistriţa-Năsăud. Se ştie că Teatrul Nescris a existat în această comună cel puţin din 1912 şi continuă şi în ziua de azi, când a devenit deja marcă înregistrată a comunei Şanţ
O mână de oameni ai satului se întâlnesc şi joacă piese de teatru  fără regizor, fără scenarii scrise şi fără a învăţa replicile pe de rost.

Au moştenit piesele din generaţie în generaţie şi le-au adaptat vremurilor noastre. Teatrul Nescris, cum i-a rămas denumirea, se spune că a existat în comuna Şanţ încă din 1912 sau poate chiar mai devreme. Sociologul şi istoricul român Dimitrie Gusti  a descoperit  la Şanţ o trupă de teatru rural în 1935, când aceasta era animată de un sătean, Constantin Iugan. Acesta a dus teatrul mai departe şi a predat ştafeta celor care formează azi trupa de Teatru Nescris „Constantin Iugan”

Clădrea poartă, cu mândrie, numele lui Dimitrie Gusti (1880-1955), scriitor, om politic, filosof sociolog și etician român, membru și președinte al Academiei Române, Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București. Dimitrie Gusti este considerat a fi creatorul sociologiei românești. În perioada 1935-1938, Dimitrie Gusti a făcut cercetări etnografice și de folclor în comuna Șanț, unde a găsit o bogată zestre culturală pe care a promovat-o. Tot el a înființat faimosul Teatru Nescris din comuna Șanț.

Șirul medaliilor şi trofeelor pe care Teatrul Nescris le-a cucerit de-a lungul timpului umblând prin ţară, pe la festivalurile de satiră şi umor, este unul impresionant.

Teatrul Nescris din Şanţ este cea mai veche formă de teatru comunitar şi este unic în România. Piesele de teatru sunt inspirate de poveştile adevărate din lumea satului şi au fost perpetuate de la o generaţie la alta fără a fi fost scrise undeva.

Sunt reluate de pe vremea lui Constantin Iugan şi adaptate  realităţilor actuale din mediul rural, unde modernitatea se infiltrează tot mai mult şi schimbă mersul lucrurilor: şcolăriţele îşi taie părul şi vor să devină „doamne”, ţărăncile care vând marfa în piaţă sunt amendate de Protecţia Consumatorului, fermierii încearcă să păcălească sistemul pentru a obţine finanţări europene etc.  Sunt piese pe care actorii le pun în scenă iar şi iar, dar niciodată identic. Mesajul şi morala rămân aceleaşi, însă actorii improvizează continuu şi niciodată n-au nevoie de înveţe replicile pe de rost pentru a se pune în pielea personajului. de pe unde au umblat prin ţară, stârnind râsul celor care îi ascultă. Umorul sănătos este în felul lor de a fi şi nu au nevoie să înveţe niciun scenariu şi nicio replică pentru a face spectacol.